vineri, 13 august 2010

Artmania, la 80.000 de Waţi

Artmania Festival Transylvania Sibiu 2010




where art & entertainment meet

* the sisters of mercy, Kamelot, Swallow the Sun, Serj Tankian, Dark Tranquillity, şi Sirenia revarsă watti peste Piaţa Mare, astăzi şi mâine, la cea de–a V–a ediţie a Festivalului Artmania* Serj Tankian şi the sisters of mercy promit ca spectacolul ritmurilor rock şi electro să fie însoţit de un show special de lumini* Prezenţa pe scenă a opt muzicieni din Orchestra de Tineret a Sibiului şi expoziţia pe care chitaristul de la Dark Tranquility o deschide într–un club din Sibiu – fac parte din surprizele festivalului*

Sibiul răsfaţă rockerii cu ore multe de rock, la mulţi decibeli: Artmania pune din nou stăpânire pe centrul Sibiului, timp de trei zile. Astfel, de astăzi şi până duminică, concertele se ţin lanţ la cea de-a V-a ediţie a festivalului. Anul acesta, festivalul păstrează structura de anul trecut, cu şase trupe din România şi şase trupe din străinătate, dar vine şi cu noutăţi: românii vor concerta în Piaţa Mică şi în cluburile din Sibiu, iar fanii Artmania vor avea parte de intrare gratuită sau reduceri în expoziţiile muzeelor ASTRA şi Brukenthal.

Opt sibieni cântă cu Serj Tankian

Dezlegarea la rock se dă astăzi în Sibiu şi pentru că rockul trebuie să fie sinonim şi cu spectacolul vizual, ritmurile vor fi completate de 50 de lumini inteligente şi peste 100 de lumini neconvenţionale.
Tiarra deschide Artmania la ora 15, iar de la ora 16.30, scena aparţine trupei Act, ambele concerte având loc în Piaţa Mică. Seara, primii invitaţi din străinătate poposesc în Piaţa Mare: the sisters of mercy, Kamelot, Swallow the Sun. "the sisters of mercy vor avea o producţie cu o tehnică specială: toate luminile vor fi aşezate jos sau la înălţimea obişnuită a unui om. Concepţia spectacolului îi aparţine lui Liz Berry, light-designerul premiat pentru show-ul conceput pentru Robbie Williams", spune Silviu Scrob, coordonator tehnic Artmania.
De un spectacol special vom avea parte şi duminică seara la concertul lui Serj Tankian, mai ales că artistul aduce o mare parte din echipamentele folosite pe scenă. Pentru rockerii din Sibiu, surprizele nu se opresc aici: din concertul lui Serj Tankian nu vor lipsi acordurile clasice, iar responsabili pentru ele sunt opt muzicieni din Orchestra de Tineret a Sibiului. "Sunt încântată de artiştii prezenţi în festival. Serj Tankian e un artist mare, care vine la Sibiu în plină glorie. Concertul lui, alături de cei opt tineri, este un experiment pentru Artmania", spune Codruţa Vulcu, director festival.
Concertul Tankian este programat pentru mâine, ora 22, în Piaţa Mare, şi va fi precedat, de la ora 19 de evoluţiile trupelor Sirenia şi Dark Tranquility. Nici trupele româneşti nu sunt uitate, aşa că mâine, ora 15, Sign Of Agony şi Tiarra ne dau întâlnire în Piaţa Mică.

Artmania aşteaptă peste 13.000 de spectatori

În centrul Sibiului se poartă negru în acest weekend pentru că peste 13.000 de rockeri sunt aşteptaţi la Artmania. "Estimăm că vineri seara vor fi aproximativ 5000 de spectatori, iar sâmbătă, când simţim greutatea numelui lui Tankian, mizăm pe 8.000-10.000 spectatori. În ceea ce priveşte numărul de bilete vândute, îl vom cunoaşte după încheierea festivalului. Vânzările de bilete sunt ceva mai mici decât anul trecut; au existat anulări de concerte şi atunci încrederea oamenilor e mai scăzută. Se cumpără bilete doar pe ultima sută de metri. Din fericire, Artmania are o reputaţie bună", adaugă Codruţa Vulca. Directorul festivalului vorbeşte, de asemenea, despre faptul că percepţia sibienilor faţă de rockeri s-a schimbat de-al lungul anilor, mai ales că la Artmania nu au fost semnalate incidente grave.

de Maria SPATARIU
mariaspatariu@tribuna.ro
tribuna



7 comentarii:

  1. A fost frumos ( am fost doar in prima seara si nu am mers cu bilet; dar au avut grija niste prieteni sa isi faca treaba, astfel am putut si eu sa admir spectacolul de dupa plasa neagra ). Am purtat si haine colorate. I fail as a rocker *puppy eyes* NOT. :) Sper ca la urmatoae editie sa vina trupe tot la fel de bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. da..a fost foarte frumos..muzica buna si in sibiu...eu unul sunt satul de "muzica" house si techno si toate alea..prefer muzica adevarata...cea cantata cu o trupa, cu instrumente cu cantareti si cantarete care chiar au voce..care canta la fel de bine in studio ca si live..

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact!!! Urasc muzica house. Adica, sincer, nici nu o pot numi muzica, pentru ca nu exprima nimic. Imi da doar o mare durere de cap ( inafara de atunci cand beau cateva beri :) O:-) ). Asta imi place la muzica rock, ca aprope toti vocalistii au o voce foarte buna si canta live excelent. De exemplu eu ascult Vita de vie mai degraba live decat pe cd-uri, mi se pare ca suna mai bine. Sper sa pot ajunge la concertul din 26!

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt in total de acord cu tine...
    si eu sper sa ajung la concert: phoenix si vita de vie:X cam preferatele mele din trupele romanesti...
    vezi ca e in 23 concertu si e cu bilet;)

    RăspundețiȘtergere
  5. oaaa, multumesc ca m-ai anuntat. Mi-a zis o prietena ca daca e pe 26 s-ar putea sa se schimbe ca se suprapune cu festivalul medieval ( e intr-o trupa ) chiar daca nu intelegeam cum e posibil. Multumesc mult de tot>.<. Si stiu ca e cu bilet...20 daca stau in picioare. iei.
    Apropo, am gasit un blog destul de interesant, are cateva ( mai multe ) fotografii minunate : http://lazagabaster.blogspot.com/ check it out if you want, sincer cred ca merita! chiar daca e de un spaniol sau italian, ce o fii, si nu imi prea plac aia:)

    RăspundețiȘtergere
  6. auzi...dami si mie ID tau...si ami vb...k devine enervant pe blog..

    RăspundețiȘtergere